Călăuze

Sunt în viaţa drumuri de urmat cu zecile sau poate sutele…..le gândeşti şi apoi te răzgândeşti, neştiind pe care să apuci să-ţi fie bine…. Sunt lucruri pe care le faci, conştient sau nu, de cât de greu vor cântări peste ani, când destinul tău se va baza doar pe tine, pe ceea ce au construit alţii din tine, când au pus la temelia ta - “cărămidă cu cărămidă” -  sfaturi, lecţii de viaţă, ore întregi şi zile dedicate să poţi fi un om bun…..

Sunt lucruri cu care te vei mândri peste ani şi pe care, poate, vei dori să le împărtăşeşti cu cei din jurul tău – amintiri minunate în care tu ai fost o parte a unui întreg vis!

La momentul potrivit, lasă-i să te ajute pe cei ce vor să o facă, să te înveţe, să te şlefuiască ca pe o bucată de lemn din care se naşte o amuletă frumoasă, iar când va veni timpul, ajută-i în schimb arătându-le recunoştinţa….. Sunt oameni care se vor bucura de succesul tău şi vor fi mândri că au adăugat şi ei o treaptă scării pe care ai urcat drum anevoios….

Sunt lucruri care odată nu ne făceau plăcere, însă, peste ani, din acele lucruri rămân amintirile…şi a depins de noi să le facem amintiri frumoase….

Sunt lucruri care au depins de ei, de călăuzele noastre…. Fiecare dintre călăuze a deschis o poartă, un drum, o cale…. De celelalte lucruri, de opţiunile pe care le avem, de felul în care alegem să fim,  suntem singurii răspunzători …..

Melancolie

Vine un moment, când te trezeşti într-o dimineaţă şi te cauţi în oglindă, şi te întrebi şi-ţi raspnzi....... 

Ce ai acum nu e suficient, că toate neajunsurile, tristeţea, lipsa speranţei că totul va fi bine -  vor un imbold, vor mai mult decât toate astea….

Te trezeşti şi-ţi spui că ai vrea să ai mai multe flori la fereastră, un job mai bun, să mergi mai mult pe jos, să mănânci mai sănătos, să zâmbeşti mai des cu motiv sau fără, să mergi mai des la teatru, să priveşti mai puţin la TV emisiuni în care principala activitate este spălatul creierelor, să ai planul de rezervă dacă afară plouă şi vremea a stricat picnicul, să ştii paşii următoarei melodii pe care viaţa o va cânta în următoarele minute şi să te surprinzi dansând după cum îţi cântă ea, să-ţi aminteşti mai des lucrurile frumoase prin care ai trecut de-a lungul anilor…..

Îţi doreşti atât de multe emoţii şi lucruri şi oameni în jurul tău – le doreşti pe toate şi pe toţi!

Îţi doreşti emoţia supremă….vrei să ai acel tot care te va schimba pentru totdeauna……..

Sursa foto

La tine în braţe e acasă…..

E gol fără tine…….. să trăiesc, aşa, pustie e ultima opţiune, ultima dintre dorinţe….

E rece şi neprimitor fără să-ţi aud râsul zgomotos, cu dinţii şi buzele pline împărtăşind bucuria zâmbetelor largi, fără să ştiu că telecomanda e în siguranţă în mâna ta, iar laptopul e bine apărat de braţele tale…..dar nu-i nimic….nu le vreau….câteodată e suficient să te privesc şi-ţi vreau doar căldura corpului mereu efervescent, prezenţa, parfumul pielii, mângâierile, liniştea pe care mi-o aduci când păşeşti pragul casei, sărutul cu care mă întâmpini,  privirea lacomă, îmbrăţişările……

E cald cuibărită la pieptul tău, cu mâna protectoare înconjurându-mă…..în dimineţile de toamnă când nu trebuie să ne dăm jos din pat prea devreme…..când mă abandonezi şi revii cucerindu-mi fiecare celulă cu aroma din cana cu cafea……..

E împlinire să te ştiu acasă, cu o vorbă de alin şi cu braţele mereu deschise pentru corpul meu suferind….la tine în braţe e acasă….. 

Sursa foto

Aş funcţiona ca o tastatură.......

Sunt unele zile în care mi-aş dori să funcţionez precum tastele pe care le lovim în fiecare zi în căutare de orice: bloguri, reţete, distracţie, remedii, diete, adorabilii pantofi, frumoasele mărgele ce ne împodobesc  gâtul….etc….

Aş vrea sa fiu butonul “Delete” când ziua nu aduce prea multe veşti frumoase, în speranţa că dacă îmi mut degetul pe “Tab”, viaţa să treacă la ziua de mâine, cu mai multe speranţe că totul va fi bine…. L-aş vrea pe “Caps Lock” când aş întâlni oameni minunaţi să le scriu numele cu majuscule în suflet…..iar pe “Shift” când mi-aş pune visele pe cer – aliniate, cu numere de ordine la începutul rândului, care nu ar însemna neapărat prioritatea unuia faţă de altul, rânduite frumos …… “Enter” ar fi liftul care m-ar duce în mijlocul rezolvării fără introduceri, fără ocolişuri……

Când totul ar fi prea mult l-aş folosi pe “Esc” şi l-aş vrea pe “Space” doar pentru mine doar să-mi încarc bateriile să pot să zâmbesc iar…..

Cel mai mult mi-aş dori un buton de “Restart” ori “Refresh” prin care simpla apăsare de buton să aducă forţe proaspete, un creier spălat de gândurile de dinaintea operaţiunii, fără viruşi…..un buton prin care să o iau de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, unde începutul şi sfârşitul să fie independente unul de celălalt…..

Sursa foto

.....sertarul cu amintiri

O parte din lucrurile pe care le faci azi, fă-le în aşa fel încât, mâine să-ţi aminteşti de ele cu plăcere….adaugă-le în sertarul cu amintiri frumoase şi hrăneşte-ţi sufletul cu ele….

Evită să rupi floarea cea mai frumoasă din tufa aceea pe lângă care treci zilnic – mâine nu va mai avea cu ce să te răsfeţe….. Respectă-l pe cel ce e la fel de grăbit ca tine şi dă-i cale liberă – şi tu vei ajunge la destinaţie, dar cu gândurile puţin mai liniştite şi nu prea agitate….. Coboară tu din liftul prea aglomerat şi urcă “n” etaje pe scări să scurtezi cearta dintre cei ce vor să fie în lift şi cei ce sunt în lift, dar mult prea mulţi ca acesta să funcţioneze….. Nu-ţi mai încrunta fruntea – ci aruncă câte un zâmbet în stânga şi-n dreapta şi bucură-te că mai ai timp să schimbi ceva….. Fii tu acela sau aceea ce alege să cedeze un loc în autobuzul aglomerat….. Oferă mâna celui ce se dezechilibrează şi ajută-l să fie mai sigur pe picioarele sale…. Spune mai des cuvintele magice de mulţumire iar vânzătoarea de la magazinul din colţ îţi va zâmbi frumos când îţi va dori să ai “o zi bună” şi că te mai aşteaptă pe acolo…. Lasă-ţi cartea pe care ai citit-o de 7 ori până acum – cu parfumul de carte preferată tipărit în coperţile ei – pe o bancă în parc şi scrie-i celui ce o va citi….cine ştie…poate mâine, îm drumul obişnuit către “acasă”, vei primi o altă carte în dar, drept mulţumire pentru cea de ieri…

Fă lucrurile aşa cum le doreşti, dar unele dintre ele, fă-le cu mult drag şi-ţi vor aduce zâmbete pe obraji…..

Sursă foto.

Pentru momentele în care.....

Pentru momentele în care ai vrea ca tot ce se întâmplă în jurul tău să nu te mai afecteze atât de mult…

Pentru momentele în care ai vrea să renunţi la visul acela, ce ştii, că poate  mâine ar avea şansa să se împlinească….

Pentru momentele în care fericirea nu e în preajma ta şi ai vrea să pleci să o cauţi în altă parte, doar să-i dai o lecţie….

Pentru momentele în care dragostea pentru cel de lângă tine pare să se stingă şi arde mocnit, înălţând spre cer un firicel de fum ca pe o mică rugăciune….

Pentru momentele în care te strâng pantofii atât de tare încât ai prefera să alergi desculţă printre ciulini în loc să-i mai încalţi….

Pentru momentele în care ţi-ai uitat umbrela şi afară plouă cu găleata şi ţi s-au udat hainele şi părul şi rimelul nu mai e la locul lui…..

Pentru momentele în care ai vrea să nu mai fii tare ca o piatră şi ai vrea să cedezi pentru o clipă, să-ţi plângi de milă în linişte….

Pentru momentele în care ai vrea să fugi la capătul pământului să scapi de tot ……

Pentru momentele în care ai uitat să zâmbeşti şi crezi că tot ce-i rău se ţine scai de tine….

Pentru toate aceste momente şi pentru altele, mai dă-ţi o şansă ŢIE – omului care a uitat că e bine să-ţi pese de ce întâmplă în jur, că visele devin realitate – trebuie doar să nu te opreşti din visare; că dragostea nu a murit atâta vreme cât încă mai există scatei; că după câteva purtări, pantofii îţi vor veni perfect; că ploaia încearcă să-ţi spele creierul îmbâcsit de gânduri grele; că poţi fugi oricât, dar “parcă” Pământul era rotund - şi vei sfârşi de unde ai plecat şi ai pierdut timp preţios; că poţi rezolva problemele şi zâmbind şi nimeni nu va şti cât de greu îţi este….

 Mai dă-ţi o şansă şi pune-ţi zâmbetul pe fata chiar şi atunci când nu-ţi râde sufletul! Poate se va molipsi şi va râde şi el cu tine!

 Sursa foto

teamă....

Trăim cu teama de orice....

Teama de ziua de mâine, care încă nu a venit și încă nu trebuie să dăm piept cu greutăţile ei.

Teama despre ce gândesc alţii despre noi – e mai uşor să ne dăm reciproc diverse gânduri în loc să privim înaintea noastră, pe drumul din faţa noastră. Trăim cu teama de cuvinte - ca ceea ce am spune nu ar fi tocmai plăcut pentru noi înşine sau pentru cei de lângă noi; teama de trenul ce pleacă dintr-o gară pustie şi te duce, legănat, într-un oraş, într-un loc unde aerul e altul, şi nu reuşeşti să desluşeşti parfumurile care îl compun.

Teama de a deschide ochii, când eşarfa ţi-a fost dezlegată şi ai prilejul să priveşti surpriza din faţa ta – cum vei reacţiona? Îţi va plăcea? Vei fi suficient de uimit încât să se citească în zâmbetul tău bucuria sau poate vei fi uşor dezamăgit că nu e pe măsura aşteptărilor tale?

Teama de ploaia care cade de parcă cerul ar avea o gaură în el şi aşa se scurge toată apa pe pământ; teama de întuneric ce aduce noaptea cu stelele şi luna şi alungă soarele cald...; teama de uşa care se deschide şi de oamenii de dincolo de ea...

Dacă nu am avea teamă, am face lucruri măreţe – am dansa în ploaie iar umbrela ne-ar fi recuzită; am învăţa să ne bucurăm de lucrurile pe care le-am întâlni în fiecare dintre zilele ce ar aduce soarele pe cer; am profita de întuneric să visăm cele mai strălucitoare vise, ca a doua zi să complotăm la împlinirea lor; am lăsa deoparte faptul că cei de lângă noi vor mai multe fapte şi mai puţine cuvinte, şi le-am împodobi casa cu bucăţi de scrisori – scrisori în miniatură – despre cum şi cât simţim şi-i iubim; am da un telefon şi am vorbi vrute şi nevrute şi am râde cu lacrimi ca şi când mâine s-ar pune o taxă mare pe zâmbete şi bucurii – iar noi, bogaţi doar în iubirea pentru ai noștri, nu ne-am permite să plătim bani grei să mai fim veseli; poate am face exact lucrurile pe care nu speram să le facem vreodată şi am striga în gura mare că pe El sau pe Ea o iubeşti atât de mult încât ai avea nevoie de vieţile unui pisici să trăieşti toată povestea asta de dragoste...

Nu suntem întotdeauna plini cu dărnicie de complimente şi vorbe frumoase... ne închidem în noi şi nu rostim cuvintele care ar trebui să ajungă unde le e locul - la urechile destinatarilor... le-aş spune că-i iubesc în fiecare minut... şi câteodată cuvântul ajunge să mi se pară banal pentru ca, poate în ziua respectivă nu le-am arătat însemnătatea cuvântul... câteodată mi-l asum dar nu-l strig, aleg să tac, să-i îmbrăţişez şi să sper că au înţeles tot ce nu le-am rostit...