Călăuze

Sunt în viaţa drumuri de urmat cu zecile sau poate sutele…..le gândeşti şi apoi te răzgândeşti, neştiind pe care să apuci să-ţi fie bine…. Sunt lucruri pe care le faci, conştient sau nu, de cât de greu vor cântări peste ani, când destinul tău se va baza doar pe tine, pe ceea ce au construit alţii din tine, când au pus la temelia ta - “cărămidă cu cărămidă” -  sfaturi, lecţii de viaţă, ore întregi şi zile dedicate să poţi fi un om bun…..

Sunt lucruri cu care te vei mândri peste ani şi pe care, poate, vei dori să le împărtăşeşti cu cei din jurul tău – amintiri minunate în care tu ai fost o parte a unui întreg vis!

La momentul potrivit, lasă-i să te ajute pe cei ce vor să o facă, să te înveţe, să te şlefuiască ca pe o bucată de lemn din care se naşte o amuletă frumoasă, iar când va veni timpul, ajută-i în schimb arătându-le recunoştinţa….. Sunt oameni care se vor bucura de succesul tău şi vor fi mândri că au adăugat şi ei o treaptă scării pe care ai urcat drum anevoios….

Sunt lucruri care odată nu ne făceau plăcere, însă, peste ani, din acele lucruri rămân amintirile…şi a depins de noi să le facem amintiri frumoase….

Sunt lucruri care au depins de ei, de călăuzele noastre…. Fiecare dintre călăuze a deschis o poartă, un drum, o cale…. De celelalte lucruri, de opţiunile pe care le avem, de felul în care alegem să fim,  suntem singurii răspunzători …..

Melancolie

Vine un moment, când te trezeşti într-o dimineaţă şi te cauţi în oglindă, şi te întrebi şi-ţi raspnzi....... 

Ce ai acum nu e suficient, că toate neajunsurile, tristeţea, lipsa speranţei că totul va fi bine -  vor un imbold, vor mai mult decât toate astea….

Te trezeşti şi-ţi spui că ai vrea să ai mai multe flori la fereastră, un job mai bun, să mergi mai mult pe jos, să mănânci mai sănătos, să zâmbeşti mai des cu motiv sau fără, să mergi mai des la teatru, să priveşti mai puţin la TV emisiuni în care principala activitate este spălatul creierelor, să ai planul de rezervă dacă afară plouă şi vremea a stricat picnicul, să ştii paşii următoarei melodii pe care viaţa o va cânta în următoarele minute şi să te surprinzi dansând după cum îţi cântă ea, să-ţi aminteşti mai des lucrurile frumoase prin care ai trecut de-a lungul anilor…..

Îţi doreşti atât de multe emoţii şi lucruri şi oameni în jurul tău – le doreşti pe toate şi pe toţi!

Îţi doreşti emoţia supremă….vrei să ai acel tot care te va schimba pentru totdeauna……..

Sursa foto

La tine în braţe e acasă…..

E gol fără tine…….. să trăiesc, aşa, pustie e ultima opţiune, ultima dintre dorinţe….

E rece şi neprimitor fără să-ţi aud râsul zgomotos, cu dinţii şi buzele pline împărtăşind bucuria zâmbetelor largi, fără să ştiu că telecomanda e în siguranţă în mâna ta, iar laptopul e bine apărat de braţele tale…..dar nu-i nimic….nu le vreau….câteodată e suficient să te privesc şi-ţi vreau doar căldura corpului mereu efervescent, prezenţa, parfumul pielii, mângâierile, liniştea pe care mi-o aduci când păşeşti pragul casei, sărutul cu care mă întâmpini,  privirea lacomă, îmbrăţişările……

E cald cuibărită la pieptul tău, cu mâna protectoare înconjurându-mă…..în dimineţile de toamnă când nu trebuie să ne dăm jos din pat prea devreme…..când mă abandonezi şi revii cucerindu-mi fiecare celulă cu aroma din cana cu cafea……..

E împlinire să te ştiu acasă, cu o vorbă de alin şi cu braţele mereu deschise pentru corpul meu suferind….la tine în braţe e acasă….. 

Sursa foto

Aş funcţiona ca o tastatură.......

Sunt unele zile în care mi-aş dori să funcţionez precum tastele pe care le lovim în fiecare zi în căutare de orice: bloguri, reţete, distracţie, remedii, diete, adorabilii pantofi, frumoasele mărgele ce ne împodobesc  gâtul….etc….

Aş vrea sa fiu butonul “Delete” când ziua nu aduce prea multe veşti frumoase, în speranţa că dacă îmi mut degetul pe “Tab”, viaţa să treacă la ziua de mâine, cu mai multe speranţe că totul va fi bine…. L-aş vrea pe “Caps Lock” când aş întâlni oameni minunaţi să le scriu numele cu majuscule în suflet…..iar pe “Shift” când mi-aş pune visele pe cer – aliniate, cu numere de ordine la începutul rândului, care nu ar însemna neapărat prioritatea unuia faţă de altul, rânduite frumos …… “Enter” ar fi liftul care m-ar duce în mijlocul rezolvării fără introduceri, fără ocolişuri……

Când totul ar fi prea mult l-aş folosi pe “Esc” şi l-aş vrea pe “Space” doar pentru mine doar să-mi încarc bateriile să pot să zâmbesc iar…..

Cel mai mult mi-aş dori un buton de “Restart” ori “Refresh” prin care simpla apăsare de buton să aducă forţe proaspete, un creier spălat de gândurile de dinaintea operaţiunii, fără viruşi…..un buton prin care să o iau de la capăt ori de câte ori ar fi nevoie, unde începutul şi sfârşitul să fie independente unul de celălalt…..

Sursa foto

.....sertarul cu amintiri

O parte din lucrurile pe care le faci azi, fă-le în aşa fel încât, mâine să-ţi aminteşti de ele cu plăcere….adaugă-le în sertarul cu amintiri frumoase şi hrăneşte-ţi sufletul cu ele….

Evită să rupi floarea cea mai frumoasă din tufa aceea pe lângă care treci zilnic – mâine nu va mai avea cu ce să te răsfeţe….. Respectă-l pe cel ce e la fel de grăbit ca tine şi dă-i cale liberă – şi tu vei ajunge la destinaţie, dar cu gândurile puţin mai liniştite şi nu prea agitate….. Coboară tu din liftul prea aglomerat şi urcă “n” etaje pe scări să scurtezi cearta dintre cei ce vor să fie în lift şi cei ce sunt în lift, dar mult prea mulţi ca acesta să funcţioneze….. Nu-ţi mai încrunta fruntea – ci aruncă câte un zâmbet în stânga şi-n dreapta şi bucură-te că mai ai timp să schimbi ceva….. Fii tu acela sau aceea ce alege să cedeze un loc în autobuzul aglomerat….. Oferă mâna celui ce se dezechilibrează şi ajută-l să fie mai sigur pe picioarele sale…. Spune mai des cuvintele magice de mulţumire iar vânzătoarea de la magazinul din colţ îţi va zâmbi frumos când îţi va dori să ai “o zi bună” şi că te mai aşteaptă pe acolo…. Lasă-ţi cartea pe care ai citit-o de 7 ori până acum – cu parfumul de carte preferată tipărit în coperţile ei – pe o bancă în parc şi scrie-i celui ce o va citi….cine ştie…poate mâine, îm drumul obişnuit către “acasă”, vei primi o altă carte în dar, drept mulţumire pentru cea de ieri…

Fă lucrurile aşa cum le doreşti, dar unele dintre ele, fă-le cu mult drag şi-ţi vor aduce zâmbete pe obraji…..

Sursă foto.

Pentru momentele în care.....

Pentru momentele în care ai vrea ca tot ce se întâmplă în jurul tău să nu te mai afecteze atât de mult…

Pentru momentele în care ai vrea să renunţi la visul acela, ce ştii, că poate  mâine ar avea şansa să se împlinească….

Pentru momentele în care fericirea nu e în preajma ta şi ai vrea să pleci să o cauţi în altă parte, doar să-i dai o lecţie….

Pentru momentele în care dragostea pentru cel de lângă tine pare să se stingă şi arde mocnit, înălţând spre cer un firicel de fum ca pe o mică rugăciune….

Pentru momentele în care te strâng pantofii atât de tare încât ai prefera să alergi desculţă printre ciulini în loc să-i mai încalţi….

Pentru momentele în care ţi-ai uitat umbrela şi afară plouă cu găleata şi ţi s-au udat hainele şi părul şi rimelul nu mai e la locul lui…..

Pentru momentele în care ai vrea să nu mai fii tare ca o piatră şi ai vrea să cedezi pentru o clipă, să-ţi plângi de milă în linişte….

Pentru momentele în care ai vrea să fugi la capătul pământului să scapi de tot ……

Pentru momentele în care ai uitat să zâmbeşti şi crezi că tot ce-i rău se ţine scai de tine….

Pentru toate aceste momente şi pentru altele, mai dă-ţi o şansă ŢIE – omului care a uitat că e bine să-ţi pese de ce întâmplă în jur, că visele devin realitate – trebuie doar să nu te opreşti din visare; că dragostea nu a murit atâta vreme cât încă mai există scatei; că după câteva purtări, pantofii îţi vor veni perfect; că ploaia încearcă să-ţi spele creierul îmbâcsit de gânduri grele; că poţi fugi oricât, dar “parcă” Pământul era rotund - şi vei sfârşi de unde ai plecat şi ai pierdut timp preţios; că poţi rezolva problemele şi zâmbind şi nimeni nu va şti cât de greu îţi este….

 Mai dă-ţi o şansă şi pune-ţi zâmbetul pe fata chiar şi atunci când nu-ţi râde sufletul! Poate se va molipsi şi va râde şi el cu tine!

 Sursa foto

teamă....

Trăim cu teama de orice....

Teama de ziua de mâine, care încă nu a venit și încă nu trebuie să dăm piept cu greutăţile ei.

Teama despre ce gândesc alţii despre noi – e mai uşor să ne dăm reciproc diverse gânduri în loc să privim înaintea noastră, pe drumul din faţa noastră. Trăim cu teama de cuvinte - ca ceea ce am spune nu ar fi tocmai plăcut pentru noi înşine sau pentru cei de lângă noi; teama de trenul ce pleacă dintr-o gară pustie şi te duce, legănat, într-un oraş, într-un loc unde aerul e altul, şi nu reuşeşti să desluşeşti parfumurile care îl compun.

Teama de a deschide ochii, când eşarfa ţi-a fost dezlegată şi ai prilejul să priveşti surpriza din faţa ta – cum vei reacţiona? Îţi va plăcea? Vei fi suficient de uimit încât să se citească în zâmbetul tău bucuria sau poate vei fi uşor dezamăgit că nu e pe măsura aşteptărilor tale?

Teama de ploaia care cade de parcă cerul ar avea o gaură în el şi aşa se scurge toată apa pe pământ; teama de întuneric ce aduce noaptea cu stelele şi luna şi alungă soarele cald...; teama de uşa care se deschide şi de oamenii de dincolo de ea...

Dacă nu am avea teamă, am face lucruri măreţe – am dansa în ploaie iar umbrela ne-ar fi recuzită; am învăţa să ne bucurăm de lucrurile pe care le-am întâlni în fiecare dintre zilele ce ar aduce soarele pe cer; am profita de întuneric să visăm cele mai strălucitoare vise, ca a doua zi să complotăm la împlinirea lor; am lăsa deoparte faptul că cei de lângă noi vor mai multe fapte şi mai puţine cuvinte, şi le-am împodobi casa cu bucăţi de scrisori – scrisori în miniatură – despre cum şi cât simţim şi-i iubim; am da un telefon şi am vorbi vrute şi nevrute şi am râde cu lacrimi ca şi când mâine s-ar pune o taxă mare pe zâmbete şi bucurii – iar noi, bogaţi doar în iubirea pentru ai noștri, nu ne-am permite să plătim bani grei să mai fim veseli; poate am face exact lucrurile pe care nu speram să le facem vreodată şi am striga în gura mare că pe El sau pe Ea o iubeşti atât de mult încât ai avea nevoie de vieţile unui pisici să trăieşti toată povestea asta de dragoste...

Nu suntem întotdeauna plini cu dărnicie de complimente şi vorbe frumoase... ne închidem în noi şi nu rostim cuvintele care ar trebui să ajungă unde le e locul - la urechile destinatarilor... le-aş spune că-i iubesc în fiecare minut... şi câteodată cuvântul ajunge să mi se pară banal pentru ca, poate în ziua respectivă nu le-am arătat însemnătatea cuvântul... câteodată mi-l asum dar nu-l strig, aleg să tac, să-i îmbrăţişez şi să sper că au înţeles tot ce nu le-am rostit...

Aşteptarea

Aşteptarea…..te macină şi te apasă şi îţi derulează pe retină numai scenarii sumbre... îţi roade sufletul şi mintea şi te face inert, incapabil să măreşti viteza cu care te deplasezi de parcă eşti schilod şi totul e pe seama unui melc... să ducă el departe aşteptarea... strigătul acela mut pe care nu-l aude nimeni... deşi îl strigi cu toată vocea care îţi iese din piept şi ai vrea să fii valul ce se sparge de o stâncă căci foşnetul stropilor aruncaţi spre cer e mai puternic decât poţi tu să rosteşti cuvintele înăbuşite...

Aşteptarea... te obligă la nimic şi oricât ai încerca să-i distragi atenţia, gândurile te părăsesc şi se duc într-acolo, unde aşteptarea ia sfârşit, iar timpul îşi aminteşte că are un verdict de dat, când în cele din urmă, trece şirul de vagoane printre şinele pe care se îngrămădesc fire de iarbă şi flori, spre o haltă pe care a uitat de mult să o viziteze...

Şi nu-ţi iese nimic... nu mai visezi, nu mai scrii, râzi cu jumătate de zâmbet şi priveşti cu ochii închişi, că poate după ce-i vei deschide, lumea va fi altfel iar speranţa va încolţi între temeri şi suspine şi vei ajunge să primeşti un semn că rugăciunile ţi-au fost ascultate...

Îţi tresaltă sufletul la gândul că veştile bune ar putea potoli furtuna din interiorul tău şi că te vei bucura de ziua aceea în care Dumnezeu îţi arată încă odată că nu te-a uitat şi că are grijă să înfăptuiască miracole... dar intensitatea sentimentului scade... încă nu s-a terminat cu aşteptarea, încă nu ştii continuarea povestii... încă nu ştii ce sfori mai trage Dumnezeu pentru păpuşile Lui cu aţe legate de mâini şi picioare...

Aşteptarea... o mituieşti să treacă mai repede... cerşeşti momentul... toate astea până în ultima clipă, când ţi-ai dori să dai timpul înapoi sau să-l faci să treacă şi mai repede să ajungi la deznodământul fericit...

Aşteptarea….ai face orice să treacă mai repede…..

... te rogi ca minunile lui Dumnezeu să existe...

Doar mergi și continui să faci asta, crezând că așa, pașii tăi vor lăsa în urmă gândurile negre, și îndepărtându-te, vor deveni mici și nu vor mai fi luate în seamă.

Pășești înainte, sperând că următorul colț de stradă va avea un curcubeu la poartă și nu va mai trebui să te îngrijorezi. Vei avea cununiță de flori și nu de gânduri, îți spui, cu zâmbetul ciudat, greu de deslușit chiar și de tine...

Pășești și speri că mâine dimineață viața va fi altfel, nu învăluită în culori de gri sau roz, că după ce vei privi în jur, oamenii dragi ție încă sunt acolo și te iubesc și nu te-ar schimba cu nimeni pentru nimic în lume.

Pășești și speri și te rogi ca minunile lui Dumnezeu să existe.....

Te rogi, deși știi bine că nu ești o credincioasă care să rupă ușa bisericilor care-i ies în cale, dar continui să o faci pentru că ai crezut dintotdeauna că există Cineva mai puternic și mai presus decât tine, care poate să așeze lucrurile.... Te rogi, pentru că așa se înfăptuiesc miracolele: crezând cu tot sufletul în ele...

de trecut în jurnal....

Azi am avut parte de o bucurie pe care nu mâ gândeam că aş putea să o încerc….

Citeam diverse posturi de pe diverse blog-uri, unde îmi mai lăsam câte un comment – inspirat sau mai puţin inspirat…..

Aşa am făcut astăzi, după ce am citit ceva pe Blogulu’ Otrava: “lucrurile care chiar contează”….. După câteva ore, văd postat pe pagina sa de facebook comentariul pe care i l-am lăsat şi ce-am simţit a fost ……….greu de descris în cuvinte….nici nu o să încerc să descriu că mi-e teamă că se va evapora magia momentului….
Puteam să jur că nu sunt mulţi cei care îşi citesc comentariile lăsate de cei care-i răsfoiesc. Mi-ai dat o lecţie azi…

 Postarea care mi-a dat emoţii din cele mai frumoase şi neaşteptate este mai jos, împreunăcu reacţiile pe care mi le-a provocat…..Nu am pretenţii de mare scriitoare sau “blogăriţă” dar mă bucur că am plăcerea să fac asta…. Visez să fiu ca voi, cei pe care îi citim pe nerăsuflate...

        

         Bine ai venit în spaţiul meu mic şi restrâns din virtualul imens, Blogu lu’ Otrava!

 "va provoc la un exercitiu. lucrurile care chiar conteaza in viata asta. lucrurile cu adevarat impotante. care sunt ele? eu am facut o lista. e mai jos. sigur am uitat ceva. hai sa facem lista impreuna. care sunt lucrurile care conteaza in viata ta? ce e bine sa faci?

Iubeste si pretuieste familia, parintii, fratii (nu e cazul meu pentru ca nu am asa ceva – din pacate). Bucura-te de ei cat inca sunt pe pamant si nu in gand si nu ii uita cand te parasesc. Incearca sa iti aduci aminte mereu de lucrurile frumoase petrecute in familie. De momentele magice din copilarie, de prima zi de scoala, de prima iubire. Incearca sa iti intelegi parintii pentru ca ei sunt motorul care au creat ceea ce esti tu astazi.

Cultiva prietenia. Ramai mereu alaturi de oamenii dragi. Incearca sa ii ajuti de fiecare data cand acestia au nevoie de tine. Bucura-te de reusitele lor si stai alaturi de ei cand au mai mare nevoie de tine. Treci alaturi de ei peste momentele grele si nu uita sa te bucuri de momentele frumoase pe care o sa le impartasesti cu ei si peste 2, 3 5, 10 sau 20 de ani.

Cauta in viata sa faci ce iti place. Sa ai satisfactii pe toate planurile. Sa te duci cu drag la serviciu si sa faci in mare parte ce iti place.

Fa bucurii oamenilor din jurul tau cand se asteapta mai putin. Cumpara o carte unui prieten drag, daruieste unui om un obiect pe care il ai in casa si nu il mai folosesti si esti sigur ca persoana respectiva se bucura mai mult de el decat tine.

Incearca sa te cultivi cat mai mult. Citeste, mergi la teatru, mergi la filme, la concerte. Bucuria unui concert cu o trupa preferata este greu de descries in cuvinte/. Mergi la un festival, simte atmosfera, asculta muzica, elibereaza-te de toate energiile negative.

Indragoste-te si lasa lucrurile sa mearga de la sine. Traieste intens fiecare inceput. Nu face rabat de la sentimente. Nu te gandi ca peste o luna, un an, cinci nu o sa mai mearga relatia. Si nu uita ca toate relatiile se pot si ar trebui sa fie cultivate. Crede in omul de langa tine si ofera tot.

Mergi in vacanta in locuri frumoase. Locuri in care ai ce sa vizitezi. Viziteaza cat mai multe locuri, vezi cat nmai multe orase, cat mai multe tari. O sa te imbogatesti cu fiecare strada, fiecare terasa, fiecare monument, muzeu pe care il vezi.

Fa-ti timp pentru lucrurile care iti fac cu adevarat placere. Mergi la sala, mananca lucruri de calitate, mai putin si mai bun, investeste in corpul si in mintea ta. O sa te simti mult mai bine tu cu tine."

Florentina

June 7, 2013 at 6:07 AM

sunt perfect de acord cu tine….dar din pacate, nimicurile din cotidian, necazurile de la servici, rautatile de care ne lovim ne fac sa uitam ca poate maine nu vom mai avea bucuria de a lua un om in brate, uitam sa le spunem ca-i iubim, uitam sa zambim, lasam pe maine fericirea noastra, lasam pe maine viata noastra caci suntem prea preocupati sa ne luptam cu “dusmanii” inchipuiti, de moment…
te citesc si brusc imi amintesc sa zambesc si dau un sms si sa le spun ca-i iubesc, iar daca azi, cineva o sa-mi faca ziua amara….promit ca o sa zambesc si ca lacrimile vor fi pastrate pentru momentele de bucurie….

REPLY

• admin

  June 7, 2013 at 9:51 AM

  ce frumoasa descriere. sa ai o zi minunata

  REPLY
  • Florentina

    June 7, 2013 at 10:08 AM

    TU mi-ai facut-o minunata! multumesc! si multumesc pentru ca l-ai publicat pe pagina ta de facebook….de fapt nu pentru ca l-ai publicat, ci pentru senzatia pe care am avut-o cand mi-am citit cuvintele…..

    REPLY
    • admin

      June 7, 2013 at 10:17 AM

      eu iti multumesc

Decizii....

Câteodată realizez că totul ţine de cum alegem să facem lucrurile în viaţă. Dacă decidem să apucăm pe drumul din dreapta sau pe cel ce se deschide spre stânga; dacă alegem să mergem înainte sau să facem cale întoarsă; dacă decidem să întindem mâna celui ce este jos sau ne continuăm drumul; dacă alegem să plângem de tristeţe când am putea să plângem de bucurie; dacă îţi pui în bagaj o haină mai groasă sau poate costumul de baie; dacă ne ascundem sub o streaşină, înghesuiţi sub o umbrela neîncăpătoare sau înfruntăm picurii de ploaie şi păşim printre paşii lor de dans pe asfalt cu gândul că după ploaie iese curcubeul; dacă alegem un desert copios înaintea celorlalte feluri de mâncare sau respectam cursul unei mese obişnuite; dacă îi facem pe ceilalţi să zâmbească sau le întunecăm zilele; dacă alegem să facem o vizită cuiva sau o lăsam pe altă dată, chiar dacă altă dată poate nu ar mai exista; dacă alegem cele trei lucruri pe care trebuie să le facă un om în viaţă sa ori le înlocuim cu altele; dacă alegem să iubim sau îi lăsăm pe alţii să ne iubească; dacă alegem un zbor pe Luna sau un drum în braţele părinţilor.

 Poate am alege mai bine dacă am avea timp de gândire mai mult de o fracţiune de secundă în care să hotărâm destinul unei clipe; poate am alege mai bine dacă am şti ce va urma acelei clipe - consecinţele, durerea sau chiar fericirea.... Dar totul stă sub imperiul unei decizii de moment. Te urci în trenul ce te duce acasă, sau îl iei pe cel care pleacă în direcţia opusă?

Totul depinde de alegerile noastre.

Sursa foto

Oameni şi oameni

Unii oameni fac o pasiune din a-i obosi pe alţii, din a aduce tunete şi fulgere  pe cerul nostru senin, din a da exemplu numai lucrurile pe care nu le-am făcut sau pe care le-am făcut nu atât de bine pe cât ar fi trebuit.

Sunt neobosiţi în a scormoni după defecte, chiar dacă calităţile le sunt şi ele la îndemână, încercând să-ţi arate o altă faţă a omului care tu nu eşti şi nici nu ai putea fi vreodată doar pentru că nu este firea ta să fii cum vor alţii să te modeleze….

Dacă nu ripostezi, au impresia că au dreptate şi vor încerca să-ţi fure încrederea în tine…

Nu-i lăsa! Nu au acest drept!

Vor fi şi alţii care îţi vor spune: “eşti printre puţinii oameni care nu m-au dezamăgit” iar atunci vei zâmbi şi vei face asta de fiecare dată când îţi vei aminti că în acel moment nu ai ştiut cum să-i răspunzi acelui om. Bucuria nu se poate măsura în cuvinte şi nu le-ai găsi pe cele potrivite. Toate ţi se vor părea mărunte şi atunci vei alege doar să-i zâmbeşti cu toată căldura de care eşti în stare.

Aşa că, oricâţi oameni răutăcioşi vei întâlni, fii sigur că se vor găsi şi oameni frumoşi, gata să-ţi întindă mâna ca tu să-ţi continui mersul pe sârmă, jonglând, ca un acrobat.

Când Dumnezeu îţi ia un prieten de lângă tine şi nu-l mai face prietenul tău, e pentru că ştie El mai bine cum trebuie să fie lucrurile. Are El alte planuri, aşa că nu te teme!

Sursa foto

"Darul" - Bennet Cerf

De fiecare dată când văd în mijloace de transport buchete de flori în mâinile oamenilor ce-mi sunt tovarăși de drum pentru câteva minute, în drumurile mele între aici și acolo, îmi amintesc de o mică povestioară. Imediat îmi doresc ca acele flori să fie primite în dar de ziua lor, că și le-au făcut cadou sau că urmează să le ofere unor persoane ce se vor bucura de ele. Ştiu că sunt tăiate și mai bine le admirăm acolo unde-și au rădăcinile, dar dacă ele pot face ziua mai frumoasă unei femei atunci trecem asta cu vederea și ne bucurăm de bucuria ei.

Povestioara e mai jos, deși e tristă e plină de emoție…

“Darul

Bennet Cerf povestește următoarea istorie ce s-a petrecut într-un autobuz ce mergea pe un drum de țară din sud.

Pe unul dintre scaune stătea un bătrân ce ținea în mână un buchet de flori proaspete. Chiar lângă el stătea o fată, care nu se putea împiedica să nu privească frecvent și admirativ la florile din mâna bărbatului. Când a sosit timpul ca acesta să coboare, el i-a oferit fetei buchetul de flori și i-a spus:

         -Văd că îți plac florile. Poți să le iei, căci nu cred că pe soția mea o va deranja dacă ți le-am oferit ție.

După care a coborât din autobuz și a intrat într-un mic cimitir din apropiere.

 Bennet Cerf “

Dacă mă surprindeți privind buchetul din mâna voastră, admirativ sau visând, e pentru că îmi doresc să aducă bucurie persoanei care le primește, iar vouă o îmbrățișare drept mulțumire.

Cartea o găsiți aici: Supă de pui pentru suflet

Clepsidre

Câteodată parcă Cineva se joacă cu timpul…de parcă are două clepsidre – una prin care nisipul se scurge mai repede și alta în care abia pică bob cu bob secundarul menit să prefacă prezentul de acum într-o amintire imediat ce au mai căzut două granule de nisip… 

Se joacă cu noi, punând timpul să treacă mai repede prin clepsidra grăbită, când ești tot un  izvor de bucurie și râsete și fericire, ca mai apoi, când îți plouă în suflet, torențial și zgomotos, să pună lângă tine clepsidra aceea leneșă, în care abia dacă se preling firicelele de nisip…. 

Unde vrea oare timpul să plece? Rămâi cu noi nisip colorat și captiv în două bucle de sticlă, de parcă tot Universul ar fi prizonierul lor….Fă nisipul să plutească și stai cu noi când atingem norii cu zâmbetul…

Nici chiar ca în filme....

 

Ştii imaginile alea din filme, când doi – un El şi o Ea, se despart chiar dacă se iubesc atât de mult încat se sfărâmă în bucăţi de atâta iubire? Când Ea se urcă în tren şi îşi plânge sufletul că nu va mai fi întreg începând de atunci, iar El, cu ochii mici, prin care scapă lacrimi, aleargă ca un disperat după trenul care pleacă cu jumatate din el, lăsând Universul să decidă dacă sunt sortiţi unul celuilalt, şi ţi se sfâşie inima când te pui în locul lor, şi-i invidiezi pentru câtă iubire stă în gestul lor??

          Ei bine….oricât de frumoasă şi înduioşătoare e scena respectivă, încât îţi smulge o lacrimă, sau chiar două, eu te prefer lângă mine…prefer să ştiu că oricâte trenuri ar pleca departe, nu te vor purta în locuri unde nu te pot atinge nici măcar cu mâna lipită de geam, unde vocii tale nu-i va trebui intermediar să mă trezească dintr-un vis urât, unde paşii mei nu vor merge alături de paşii tăi, desenând inimi şi cercuri pe caldarâm, unde râsul tău nu va mai avea drept ecou râsul meu, iar ochii mijiţi să fie sărutaţi de buzele tale în loc să privească cu dor în urma mea, lunecând înapoi printre şine, traverse şi pietre…

Frumoasă

 

Nu ştiu cum să facem, dar ar trebui să scăpăm de stres!

E aşa de bine să te simţi BINE în pielea a, măcar o zi din multe altele când nu te regăseşti! Aşa afli ce pierzi când nu te iubeşti, când laşi alte griji să-ţi încrunte fruntea, atunci când uiţi să zâmbeşti celui de lângă tine, care deşi nu te cunoaşte, te priveşte admirativ, pentru că azi EŞTI şi te simţi FRUMOASĂ!

            Azi, ştii că poti să muţi munţii din loc pentru că azi ştii cum se masoară forţele tale, şi nimic nu-ţi umbreşte zâmbetul fermecător! Azi eşti TU!

Printre maci

Ne-au cucerit macii teritoriile ochilor ce aşteaptă vara! Au dat năvală în colturi de parc singuratice doar să le ţină companie; la câte un capăt de stradă pe unde puţini oameni mai calcă doar să ne ducă mai aproape de locuri vii altă dată; pe câmpuri semănate, în care verdele sau galbenul auriu al lanurilor să roşească sub privirea soarelui; între două şine de tren şerpuite şi complotează împreună să unească suflete despărţite…..

Cu ani în urmă culesesem o mână de maci, de la malul Dunării….i-am pus într-un pahar cu apă, iar bunica mea a zis pe atunci: “Pesemne că te iubeşte mult băiatul ăla, că macii nu rezistă mult fără apă – ca omul fără iubire!”….Erau puţine vorbele ei dar erau pline de înţelepciune…..

După mulţi ani de atunci, în care ea nu poate să mai vadă că avea dreptate, când ne plimbam aiurea printre străzi într-un colţ de Bucureşti mohorât de nori şi blocuri, am găsit un petec de Rai, în curtea unei grădiniţe, lângă locul unde stăteau câteva balansoare, aşteptând nerăbdătoare să vină ziua de “mâine”….

Petecul ăsta de Rai erau câteva mănunchiuri de maci roşii înconjuraţi de câteva fire de iarbă verde, udată de ploaia ce căzuse cu câteva ore înainte…. Cu măinile pe barele de fier ale gardului, mi-a trecut prin minte că sunt aşa frumoşi de atâtea râsete calde de copii şi de veselia lor curată….

Locul ăsta minunat e peste drum de casa noastră…iar El mi-a spus senin, tinându-ne de mână şi privind amândoi macii roşii, “Aici, printre maci, se vor juca şi copiii noştri!”…..

 

Flori în buchet

         

           Numele meu…nu mi-a plăcut niciodată numele meu, însa învăţ să-l accept așa cum învăț să mă accept pe mine, să mă iubesc şi să îndrept ce greşesc…. Nu știu cum m-ar fi chemat dacă mi-ar fi fost ales alt nume.... Alt nume alt destin!

            Așa că, învăţ să-mi spun numele, iar dacă, de cele mai multe ori îţi spun că mă numesc Flori – e pentru că tot ce am de oferit, îţi ofer într-un buchet: zâmbete, îmbrăţişări, umerii mei drept sprijin, mâinile mele pentru echilibru, privirile ochilor pentru regăsire…..

Miros de primăvară

Am citit o povestioară scurtă ce mi-a amintit de reacţia pe care o am când mi-e dor de soare, de zilele calde şi de cerul albastru….

Amintindu-mi acest lucru şi citind cele câteva rânduri cu tâlc, m-am gândit de ce, la fiecare sfârşit de iarnă, în zilele în care soarele zâmbeşte cu raze călduţe, simt câteodată miros de ghiocei, altă dată de toporaşi, şi nu mă mai satur de mireasma care îmi inundă interiorul. Trag aer în piept cu nesaţ şi mă răsfăţ cu mirosul aducător de primăvară… De la zilele asta frumoase, pline de căldură şi lumina soarelui îmi iau energia, veselia şi puterea de a pune următorul pas şi apoi pe următorul, să ajung unde mi-am propus…

Am auzit azi sintagma “pesoană solară” – cred că o astfel de persoană sunt şi eu…dependenta de tot ce e luminos, colorat, vesel, cald…..nimic mai frumos decat să mă trezesc cu soarele în geam dimineaţa, când răsăritul îmbrăţişează oraşul şi-l trezeşte din visare, să-l poarte pe cărările pe care putem face visele să devină realitate…

  Povestioara e mai jos:

by nuaisacrezi.ro on February 14, 2013                                                                    

 Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine. Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile, URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce este urat, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Intre timp greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim. Viata este frumoasa si merita traita! Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te raneste! Avem sufletul sa il hranim, sa il curatam, sa avem grija de el.

http://nuaisacrezi.ro

Doar ce....

 

Doar ce-mi crescuse aripi,

Şi mă-nălţam pe vârfuri şi săream,

Speram să zbor, să mă ridic în nori,

Să duc cu mine, sus pe cer,

Stoluri de fluturi zâmbitori.

 

 Doar ce deschisem ochii,

Din gene doar clipeam plăpând,

Să nu-mi las visul să se ducă…

Cu zâmbete în culori vii

Să-l fac să vină pe pământ,

Să-l desenez în acuarelă…

În braţe să-l cuprind,

Un timp doar să mai stea…

 

Doar ce-mi deschisem inima,

Şi răsărea firav, să prindă rădăcini

Timid, dansând cu dragostea,

Din ochii mari, cu gene lungi

Privirea ta, din ochii tăi căprui…

Lasă-mă

 

Lasă-mi hârtia, nu-mi lua creionul şi nu-ţi mai aminti de mine o vreme! Descoperă-mă mai târziu, când sufletul meu va fi scris printre rânduri pline de dor, pline de iubire, plin de amintirea parfumului tău.

Lasă-mă să-ţi scriu o scrisoare, în care mâna să reverse ce simte sufletul… Am uitat cât de plăcut era să te sprijini de zid, lângă cutia de scrisori, şi să citeşti, cu zâmbetul pe buze, scrisoarea aceea pe care o aşteptai de mult… Dă-mi libertatea de a-ţi descifra gândul printre rândurile, care mai drepte, care mai strâmbe; să descopăr încâlceala gândurilor într-o măzgăleală, când ai uitat ce ai fi vrut să scrii şi a trebuit să o iei de la capăt şi tot ce ai fi vrut să-mi spui cu câteva clipe în urmă să se preschimbe în alte cuvinte; lasă-mă să-ţi descopăr tremurul mâinii care îţi transcrie mintea, cu emoţie şi nerăbdare…

Lasă-mă să te cunosc ca pe o carte citită cu nesaţ, ca pe cafeaua sorbită până la ultima picătură, ca pe cerul senin, pe care se adună norii să coboare pe pamânt o ploaie curată, ca mai apoi să se însenineze iarăşi şi să strălucească soarele….

Lasă-mă să-ţi poposesc cu capul pe piept, cu ochii în pomii înfloriţi, cu urechea ascultându-ţi bătăile inimii ce mă iubeşte, fredonând un cântec… Ți-am spus vreodată cât de mult?