vineri, 29 martie 2013

Scrisoare pentru Mama



        Pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori a ieşit din gura mea “te iubesc, mama” şi nici măcar la 1 nu ajung dacă ar fi să număr de câte ori ţi-am scris.
        Poate e din cauză că nu am fost obişnuiţi să spunem “te iubesc” , nu că înemnătatea cuvintelor nu ar exista!
        Poate e din cauză că aşa erau vremurile atunci, iar când am crescut, eram prea mari să ne mai drăgălăşim ca nişte copii şi ne era ruşine……de ce ne-o fi ruşine nu ştiu, că nu am furat, nu am omorât pe nimeni…
        Nu ne costa nimic o îmbrăţişare, poate doar sfială - că nu ştiam cum s-o dăruim….
        E greu sa spui ce simţi când cuvintele ies cu tot cu lacrimi, de parcă ar durea când părăsesc buzele…..dar nu e durere….e doar necunoscutul pe care îl explorăm când deja ne-am copt, când deja e greu să schimbi rigiditatea cu care te-a învăţat crescania……
        Oare de ce am crescut atât de repede? Oare de ce nu mai îmi faci codiţe? Oare de ce nu mai faci lecţii cu mine?
        Dacă cuvintele ies mai greu, pe hârtie se aştern mai lin şi nu mai auzi tremurul vocii care spune pierdută “te iubesc, mama”.

        Aşa că, TE IUBESC, MAMA!