Ce-i spui....?

Ce-i spui unui om care îşi varsă sufletul în faţa ta, care abia vorbeşte încât nu reuşeşte   să-ţi spună tot ce simte sau gândeşte, când îi simţi emoţia din voce şi îi auzi lacrimile bătând în ploeape, oprindu-se la graniţa dintre albul ochilor şi obraji?

 Ce-i spui când caută o vorba care să-l ţină ancorat aici, în realitate, să-şi stăpânească orice gând de nelinişte, să se gândească că atunci când va deschide ochii va avea o minune în faţa sa?

Ce-i spui când simţi că nu eşti ancora aceea pe care o caută, când simţi că ţi se înnoadă limba şi scoţi cuvinte stâlcite, fără noimă?

Ce-i spui? Îi spui că totul va fi bine, că îngrijorarea nu-şi are loc în viaţa lui, că Dumnezeu va avea grijă de sufletul lui mare?

I-ai spune toate astea,  dacă ai găsi în tine forţa să-ţi desnozi limba, şi ai opri lacrimile care se împletesc pe obraji. I-ai spune orice şi l-ai strânge de mână să simtă toate acele cuvinte care nu reuşesc să iasă.