Oameni şi oameni

Unii oameni fac o pasiune din a-i obosi pe alţii, din a aduce tunete şi fulgere  pe cerul nostru senin, din a da exemplu numai lucrurile pe care nu le-am făcut sau pe care le-am făcut nu atât de bine pe cât ar fi trebuit.

Sunt neobosiţi în a scormoni după defecte, chiar dacă calităţile le sunt şi ele la îndemână, încercând să-ţi arate o altă faţă a omului care tu nu eşti şi nici nu ai putea fi vreodată doar pentru că nu este firea ta să fii cum vor alţii să te modeleze….

Dacă nu ripostezi, au impresia că au dreptate şi vor încerca să-ţi fure încrederea în tine…

Nu-i lăsa! Nu au acest drept!

Vor fi şi alţii care îţi vor spune: “eşti printre puţinii oameni care nu m-au dezamăgit” iar atunci vei zâmbi şi vei face asta de fiecare dată când îţi vei aminti că în acel moment nu ai ştiut cum să-i răspunzi acelui om. Bucuria nu se poate măsura în cuvinte şi nu le-ai găsi pe cele potrivite. Toate ţi se vor părea mărunte şi atunci vei alege doar să-i zâmbeşti cu toată căldura de care eşti în stare.

Aşa că, oricâţi oameni răutăcioşi vei întâlni, fii sigur că se vor găsi şi oameni frumoşi, gata să-ţi întindă mâna ca tu să-ţi continui mersul pe sârmă, jonglând, ca un acrobat.

Când Dumnezeu îţi ia un prieten de lângă tine şi nu-l mai face prietenul tău, e pentru că ştie El mai bine cum trebuie să fie lucrurile. Are El alte planuri, aşa că nu te teme!

Sursa foto

"Darul" - Bennet Cerf

De fiecare dată când văd în mijloace de transport buchete de flori în mâinile oamenilor ce-mi sunt tovarăși de drum pentru câteva minute, în drumurile mele între aici și acolo, îmi amintesc de o mică povestioară. Imediat îmi doresc ca acele flori să fie primite în dar de ziua lor, că și le-au făcut cadou sau că urmează să le ofere unor persoane ce se vor bucura de ele. Ştiu că sunt tăiate și mai bine le admirăm acolo unde-și au rădăcinile, dar dacă ele pot face ziua mai frumoasă unei femei atunci trecem asta cu vederea și ne bucurăm de bucuria ei.

Povestioara e mai jos, deși e tristă e plină de emoție…

“Darul

Bennet Cerf povestește următoarea istorie ce s-a petrecut într-un autobuz ce mergea pe un drum de țară din sud.

Pe unul dintre scaune stătea un bătrân ce ținea în mână un buchet de flori proaspete. Chiar lângă el stătea o fată, care nu se putea împiedica să nu privească frecvent și admirativ la florile din mâna bărbatului. Când a sosit timpul ca acesta să coboare, el i-a oferit fetei buchetul de flori și i-a spus:

         -Văd că îți plac florile. Poți să le iei, căci nu cred că pe soția mea o va deranja dacă ți le-am oferit ție.

După care a coborât din autobuz și a intrat într-un mic cimitir din apropiere.

 Bennet Cerf “

Dacă mă surprindeți privind buchetul din mâna voastră, admirativ sau visând, e pentru că îmi doresc să aducă bucurie persoanei care le primește, iar vouă o îmbrățișare drept mulțumire.

Cartea o găsiți aici: Supă de pui pentru suflet

Clepsidre

Câteodată parcă Cineva se joacă cu timpul…de parcă are două clepsidre – una prin care nisipul se scurge mai repede și alta în care abia pică bob cu bob secundarul menit să prefacă prezentul de acum într-o amintire imediat ce au mai căzut două granule de nisip… 

Se joacă cu noi, punând timpul să treacă mai repede prin clepsidra grăbită, când ești tot un  izvor de bucurie și râsete și fericire, ca mai apoi, când îți plouă în suflet, torențial și zgomotos, să pună lângă tine clepsidra aceea leneșă, în care abia dacă se preling firicelele de nisip…. 

Unde vrea oare timpul să plece? Rămâi cu noi nisip colorat și captiv în două bucle de sticlă, de parcă tot Universul ar fi prizonierul lor….Fă nisipul să plutească și stai cu noi când atingem norii cu zâmbetul…

Nici chiar ca în filme....

 

Ştii imaginile alea din filme, când doi – un El şi o Ea, se despart chiar dacă se iubesc atât de mult încat se sfărâmă în bucăţi de atâta iubire? Când Ea se urcă în tren şi îşi plânge sufletul că nu va mai fi întreg începând de atunci, iar El, cu ochii mici, prin care scapă lacrimi, aleargă ca un disperat după trenul care pleacă cu jumatate din el, lăsând Universul să decidă dacă sunt sortiţi unul celuilalt, şi ţi se sfâşie inima când te pui în locul lor, şi-i invidiezi pentru câtă iubire stă în gestul lor??

          Ei bine….oricât de frumoasă şi înduioşătoare e scena respectivă, încât îţi smulge o lacrimă, sau chiar două, eu te prefer lângă mine…prefer să ştiu că oricâte trenuri ar pleca departe, nu te vor purta în locuri unde nu te pot atinge nici măcar cu mâna lipită de geam, unde vocii tale nu-i va trebui intermediar să mă trezească dintr-un vis urât, unde paşii mei nu vor merge alături de paşii tăi, desenând inimi şi cercuri pe caldarâm, unde râsul tău nu va mai avea drept ecou râsul meu, iar ochii mijiţi să fie sărutaţi de buzele tale în loc să privească cu dor în urma mea, lunecând înapoi printre şine, traverse şi pietre…

Frumoasă

 

Nu ştiu cum să facem, dar ar trebui să scăpăm de stres!

E aşa de bine să te simţi BINE în pielea a, măcar o zi din multe altele când nu te regăseşti! Aşa afli ce pierzi când nu te iubeşti, când laşi alte griji să-ţi încrunte fruntea, atunci când uiţi să zâmbeşti celui de lângă tine, care deşi nu te cunoaşte, te priveşte admirativ, pentru că azi EŞTI şi te simţi FRUMOASĂ!

            Azi, ştii că poti să muţi munţii din loc pentru că azi ştii cum se masoară forţele tale, şi nimic nu-ţi umbreşte zâmbetul fermecător! Azi eşti TU!

Printre maci

Ne-au cucerit macii teritoriile ochilor ce aşteaptă vara! Au dat năvală în colturi de parc singuratice doar să le ţină companie; la câte un capăt de stradă pe unde puţini oameni mai calcă doar să ne ducă mai aproape de locuri vii altă dată; pe câmpuri semănate, în care verdele sau galbenul auriu al lanurilor să roşească sub privirea soarelui; între două şine de tren şerpuite şi complotează împreună să unească suflete despărţite…..

Cu ani în urmă culesesem o mână de maci, de la malul Dunării….i-am pus într-un pahar cu apă, iar bunica mea a zis pe atunci: “Pesemne că te iubeşte mult băiatul ăla, că macii nu rezistă mult fără apă – ca omul fără iubire!”….Erau puţine vorbele ei dar erau pline de înţelepciune…..

După mulţi ani de atunci, în care ea nu poate să mai vadă că avea dreptate, când ne plimbam aiurea printre străzi într-un colţ de Bucureşti mohorât de nori şi blocuri, am găsit un petec de Rai, în curtea unei grădiniţe, lângă locul unde stăteau câteva balansoare, aşteptând nerăbdătoare să vină ziua de “mâine”….

Petecul ăsta de Rai erau câteva mănunchiuri de maci roşii înconjuraţi de câteva fire de iarbă verde, udată de ploaia ce căzuse cu câteva ore înainte…. Cu măinile pe barele de fier ale gardului, mi-a trecut prin minte că sunt aşa frumoşi de atâtea râsete calde de copii şi de veselia lor curată….

Locul ăsta minunat e peste drum de casa noastră…iar El mi-a spus senin, tinându-ne de mână şi privind amândoi macii roşii, “Aici, printre maci, se vor juca şi copiii noştri!”…..

 

Flori în buchet

         

           Numele meu…nu mi-a plăcut niciodată numele meu, însa învăţ să-l accept așa cum învăț să mă accept pe mine, să mă iubesc şi să îndrept ce greşesc…. Nu știu cum m-ar fi chemat dacă mi-ar fi fost ales alt nume.... Alt nume alt destin!

            Așa că, învăţ să-mi spun numele, iar dacă, de cele mai multe ori îţi spun că mă numesc Flori – e pentru că tot ce am de oferit, îţi ofer într-un buchet: zâmbete, îmbrăţişări, umerii mei drept sprijin, mâinile mele pentru echilibru, privirile ochilor pentru regăsire…..

Miros de primăvară

Am citit o povestioară scurtă ce mi-a amintit de reacţia pe care o am când mi-e dor de soare, de zilele calde şi de cerul albastru….

Amintindu-mi acest lucru şi citind cele câteva rânduri cu tâlc, m-am gândit de ce, la fiecare sfârşit de iarnă, în zilele în care soarele zâmbeşte cu raze călduţe, simt câteodată miros de ghiocei, altă dată de toporaşi, şi nu mă mai satur de mireasma care îmi inundă interiorul. Trag aer în piept cu nesaţ şi mă răsfăţ cu mirosul aducător de primăvară… De la zilele asta frumoase, pline de căldură şi lumina soarelui îmi iau energia, veselia şi puterea de a pune următorul pas şi apoi pe următorul, să ajung unde mi-am propus…

Am auzit azi sintagma “pesoană solară” – cred că o astfel de persoană sunt şi eu…dependenta de tot ce e luminos, colorat, vesel, cald…..nimic mai frumos decat să mă trezesc cu soarele în geam dimineaţa, când răsăritul îmbrăţişează oraşul şi-l trezeşte din visare, să-l poarte pe cărările pe care putem face visele să devină realitate…

  Povestioara e mai jos:

by nuaisacrezi.ro on February 14, 2013                                                                    

 Un indian american era impreuna cu prietenul sau in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, toate aceste sunete ale orasului parca te asurzeau. Dintr-o data indianul a spus:- Am auzit un greiere.
- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus prietenul.
- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.
- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul.Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit.

- E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!
- Nu, a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.
- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!
- Depinde de ceea ce este important pentru tine. a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat.

A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor.

- Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine. Ascultind zi de zi la televizor gilceava, crimele, tragediile, URECHEA CARE ESTE PRELUNGIREA CREIERULUI NOSTRU se formeaza pe tot ce este urat, rau. Ni se impregneaza FRICA!

Intre timp greierii canta, frunzele fosnesc, apele curg si noi nu le auzim. Viata este frumoasa si merita traita! Hraneste-ti sufletul ascultind tot ce te unge la suflet, nu ce te raneste! Avem sufletul sa il hranim, sa il curatam, sa avem grija de el.

http://nuaisacrezi.ro

Doar ce....

 

Doar ce-mi crescuse aripi,

Şi mă-nălţam pe vârfuri şi săream,

Speram să zbor, să mă ridic în nori,

Să duc cu mine, sus pe cer,

Stoluri de fluturi zâmbitori.

 

 Doar ce deschisem ochii,

Din gene doar clipeam plăpând,

Să nu-mi las visul să se ducă…

Cu zâmbete în culori vii

Să-l fac să vină pe pământ,

Să-l desenez în acuarelă…

În braţe să-l cuprind,

Un timp doar să mai stea…

 

Doar ce-mi deschisem inima,

Şi răsărea firav, să prindă rădăcini

Timid, dansând cu dragostea,

Din ochii mari, cu gene lungi

Privirea ta, din ochii tăi căprui…