Trăim cu teama de orice....
Teama de ziua de mâine, care încă nu a
venit și încă nu trebuie să dăm piept cu greutăţile ei.
Teama despre ce gândesc alţii despre
noi – e mai uşor să ne dăm reciproc diverse gânduri în loc să privim înaintea
noastră, pe drumul din faţa noastră. Trăim cu teama de cuvinte - ca ceea ce am
spune nu ar fi tocmai plăcut pentru noi înşine sau pentru cei de lângă noi;
teama de trenul ce pleacă dintr-o gară pustie şi te duce, legănat, într-un
oraş, într-un loc unde aerul e altul, şi nu reuşeşti să desluşeşti parfumurile
care îl compun.
Teama de a deschide ochii, când eşarfa
ţi-a fost dezlegată şi ai prilejul să priveşti surpriza din faţa ta – cum vei
reacţiona? Îţi va plăcea? Vei fi suficient de uimit încât să se citească în
zâmbetul tău bucuria sau poate vei fi uşor dezamăgit că nu e pe măsura
aşteptărilor tale?
Teama de ploaia care cade de parcă
cerul ar avea o gaură în el şi aşa se scurge toată apa pe pământ; teama de
întuneric ce aduce noaptea cu stelele şi luna şi alungă soarele cald...; teama
de uşa care se deschide şi de oamenii de dincolo de ea...
Dacă nu am avea teamă, am face lucruri
măreţe – am dansa în ploaie iar umbrela ne-ar fi recuzită; am învăţa să ne
bucurăm de lucrurile pe care le-am întâlni în fiecare dintre zilele ce ar aduce
soarele pe cer; am profita de întuneric să visăm cele mai strălucitoare vise,
ca a doua zi să complotăm la împlinirea lor; am lăsa deoparte faptul că cei de
lângă noi vor mai multe fapte şi mai puţine cuvinte, şi le-am împodobi casa cu
bucăţi de scrisori – scrisori în miniatură – despre cum şi cât simţim şi-i
iubim; am da un telefon şi am vorbi vrute şi nevrute şi am râde cu lacrimi ca
şi când mâine s-ar pune o taxă mare pe zâmbete şi bucurii – iar noi, bogaţi
doar în iubirea pentru ai noștri, nu ne-am permite să plătim bani grei să mai
fim veseli; poate am face exact lucrurile pe care nu speram să le facem vreodată
şi am striga în gura mare că pe El sau pe Ea o iubeşti atât de mult încât ai
avea nevoie de vieţile unui pisici să trăieşti toată povestea asta de
dragoste...
Nu suntem întotdeauna plini cu
dărnicie de complimente şi vorbe frumoase... ne închidem în noi şi nu rostim
cuvintele care ar trebui să ajungă unde le e locul - la urechile
destinatarilor... le-aş spune că-i iubesc în fiecare minut... şi câteodată
cuvântul ajunge să mi se pară banal pentru ca, poate în ziua respectivă nu
le-am arătat însemnătatea cuvântul... câteodată mi-l asum dar nu-l strig, aleg
să tac, să-i îmbrăţişez şi să sper că au înţeles tot ce nu le-am rostit...
te citesc si brusc imi amintesc sa zambesc si dau un sms si sa le spun ca-i iubesc, iar daca azi, cineva o sa-mi faca ziua amara….promit ca o sa zambesc si ca lacrimile vor fi pastrate pentru momentele de bucurie….