sâmbătă, 8 iunie 2013

... te rogi ca minunile lui Dumnezeu să existe...



Doar mergi și continui să faci asta, crezând că așa, pașii tăi vor lăsa în urmă gândurile negre, și îndepărtându-te, vor deveni mici și nu vor mai fi luate în seamă.

Pășești înainte, sperând că următorul colț de stradă va avea un curcubeu la poartă și nu va mai trebui să te îngrijorezi. Vei avea cununiță de flori și nu de gânduri, îți spui, cu zâmbetul ciudat, greu de deslușit chiar și de tine...

Pășești și speri că mâine dimineață viața va fi altfel, nu învăluită în culori de gri sau roz, că după ce vei privi în jur, oamenii dragi ție încă sunt acolo și te iubesc și nu te-ar schimba cu nimeni pentru nimic în lume.

Pășești și speri și te rogi ca minunile lui Dumnezeu să existe.....

Te rogi, deși știi bine că nu ești o credincioasă care să rupă ușa bisericilor care-i ies în cale, dar continui să o faci pentru că ai crezut dintotdeauna că există Cineva mai puternic și mai presus decât tine, care poate să așeze lucrurile.... Te rogi, pentru că așa se înfăptuiesc miracolele: crezând cu tot sufletul în ele...